Despre carte: 2014 / Cerul nopții era necunoscut și străin – prea sus, prea transparent, de parcă cineva ar fi întins acuarelă gri sidefat pe un fundal sângeros. Stăteam aproape pe cerul ăsta... pe un dreptunghi de piatră care se ridica la cincisprezece metri buni deasupra solului – părea o casă de cinci etaje, nu mai puțin. Jacheta caldă era larg deschisă; vântul pătrunzător mi-a ciufulit cu furie tricoul, luând căldura rămasă, dar mă simțeam fierbinte din interior. Mi-am ridicat o mână tremurândă pe frunte, mi-am șters transpirația și am simțit un val de bucurie arzătoare curgându-mi din nou prin vene, crescând. Chiar în fața mea, la vreo cinci sute de metri distanță, pe fundalul acestui cer ciudat, arat deschis cu fulgere purpurie, așezate încet și solemn, parcă s-ar scurge într-o pâlnie infernală uriașă, o structură urâtă, înrădăcinată în pământ ca un moluște uriașă. Ce este asta? Munte? Turn?.. Am văzut cum la început monstrul de piatră se cutremură, flutura cu toată carnea lui moale, dezosată, de parcă cineva l-ar fi înjunghiat în inimă cu un ac de moarte. Apoi a înghețat pentru un minut nesfârșit, de parcă s-ar fi întrebat ce să facă în continuare. Și, în cele din urmă, a început să se micșoreze încet: căptușit cu plăci smălțuite albe, vizibile chiar și de aici, al doilea etaj a început să se îngusteze, tras în mijlocul pâlniei, urmat de al treilea, care de aici părea negru ca purpuriu. , apoi al patrulea... Turnul respira greu, ca un animal pe moarte, și s-a așezat. Și chiar din această priveliște - din acest cer ciudat, acest monstru de piatră care se prăbușește în fața ochilor mei - am fost copleșit de o euforie îmbătătoare, dureroasă..